Păstrarea amintirilor prin fotografii este în continuare o practică populară, dar ne confruntăm adesea cu problema că în urma developării nu suntem siguri în privința alegerii pozelor potrivite. Există soluții și pentru aceste probleme care, aparent, nu pot fi rezolvate; iar aceste metode de soluționare permit chiar și crearea unor colaje tematice.
De-a lungul deceniilor, au fost dezvoltate soluții numeroase și diverse în domeniul developării pozelor, pentru ca astăzi să ajungem într-un stadiu în care aceste procedee să fie extrem de simple, dar să presupună totodată utilizarea unor mijloace tehnice deosebit de sofisticate. În ziua de azi, nu este nicidecum neobișnuit să intrăm într-un laborator fotografic și să găsim acolo imprimante fotografice pe care le putem opera chiar noi înșine, transpunând, practic, într-o clipă amintirile noastre pe hârtie și luându-le cu noi în mod instantaneu.
Cu toate acestea, poate dorim să imprimăm valențe artistice felului în care ne păstrăm amintirile, sau poate nu suntem în stare să decidem care imagini ar fi cele adecvate ca mărturie a unui anumit eveniment. Conceptul de colaj poze este arhicunoscut de multă vreme și reprezintă, printre altele și o modalitate de soluționare a acestor probleme. Este greu de descris exact ce înseamnă acest concept, dar expresia franceză aproape identică s-a înrădăcinat și lumea a învățat ce semnifică acest concept.
Prin definiție, colajul, este o lucrare în general artistică ce presupune gruparea, prin lipire, a mai multor elemente – fotografii, scrisori, articole de ziar etc. – pe o anumită suprafață. Așadar, un colaj poze este, până la urmă, o sinteză ordonată sau, dacă ne permitem și ceva libertate artistică, o sinteză înzestrată cu diverse valențe creative a amintirilor noastre. Dacă în trecut crearea unei astfel de sinteze necesita destul de multă muncă și trebuia refăcută chiar de mai multe ori, datorită tehnologiei moderne, astăzi putem avea o soluție rapidă cu ajutorul șabloanelor predefinite.
Poate că nimic nu demonstrează mai bine relevanța unui colaj poze, decât faptul că în lumea artei colajul este un gen popular și astăzi. Fie vorba de o formă alternativă de artă sau chiar de fotografie, colajele oferă o libertate extrem de mare în privința creării diverselor compoziții. Libertatea de a aranja imaginile poate crea colaje poze unice, ce pot transforma ansamblul pozelor într-o lucrare artistică de sine stătătoare.
Desigur, aranjarea propriilor noastre amintiri într-un colaj foto nu trebuie tratată ca o creație cu valențe sau ambiții artistice deosebite, deoarece concentrarea într-un singur loc a clipelor dragi surprinse cu ocazia diferitelor evenimente marcante are, în primul rând, importanță și valoare pentru noi. Dar realizarea unui colaj foto ne scutește și de presiunea de a selecta acele 2 sau 3 fotografii pe care le considerăm a fi cele mai bune, fiindcă, un colaj foto poate consta chiar și din aproape 50 de poze.
Fie vorba de o nuntă, o vacanță de vară în familie, o ocazie festivă, un eveniment la locul de muncă sau pur și simplu de momentele cotidiene dintr-o perioadă importantă a vieții noastre, colajul foto oferă o modalitate excelentă de a păstra în mod creativ și într-un singur loc amintirile surprinse prin fotografii ale acestor evenimente. Un colaj foto poate fi atât o decorație extrem de potrivită a căminului nostru, cât și un cadou foarte personal și creativ.